Jandarmeria Română are un nou șef: colonelul Alin Mastan, care a condus instituția timp de 10 luni prin împuternicire.
Zălăuanul Alin Mastan a devenit șef al Jandarmeriei Române, după ce a câștigat concursul organizat pentru ocuparea funcției pe care o deținea, de 10 luni, prin împuternicire.
Concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant de inspector general la Inspectoratul General alJandarmeriei Române a fost anunțat în luna iulie. Evaluarea dosarelor s-a desfășurat în data de 2 august, în timp ce proba interviului a avut loc în 11 august.
Un al doilea candidat a fost respins, având nota finală sub 8, iar al treilea nici nu s-a prezentat.
Candidatul care nu s-a prezentat la concurs ar fi Bogdan Enescu, fostul șef al instituției, potrivit G4media.
Amintim că în septembrie 2020 DNA a început urmărirea penală pentru Enescu, pentru uzurparea funcţiei de funcţionar public.
El, alături de alți foști șefi din Jandarmerie, ar fi încasat ilegal plata pentru ore suplimentare, fiind vorba despre aproape 80.000 de lei.
În consecință, șefu l Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu, și foștii șefi, colonelul Ionuț Cătălin Sindile și generalul Constantin Florea, au fost puși sub acuzare de DNA pentru că ar fi încasat ilegal sute de ore suplimentare, prejudiciul fiind de peste 80.000 de lei.
Doar în cazul șefului Jandarmeriei, Bogdan Enescu, prejudiciul se ridică la peste 40.000 de lei. El și-ar fi aprobat singur efectuarea și plata a aproape 900 de ore suplimentare, fără acordul șefului ierarhic superior, adică al chestorului Bogdan Despescu.
Colonelul Alin Mastan a fost, până în februarie 2017, şef al Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj, apoi a fost detaşat la Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. În 20 octombrie 2020, din postura de prim adjunct al Directorului General al Jandarmeriei capitalei, a fost împuternict prin ordin al ministrului de Interne de atunci, Marcel Vela, să exercite atribuțiile funcției de inspector general al Jandarmeriei Române, după ce expirase împuternicirea în această funcție a colonelului Bogdan Enescu.
În timpul protestelor din 10 august 2018, zălăuanul Alin Mastan Noul era la conducerea Jandarmeriei București, dar nu el a coordonat operativ intervenția, pentru că s-ar fi aflat în concediu. El a fost audiat ca martor în acest dosar de procurorii DIICOT.